ATI
Performanţa Spitalului European Polisano se datorează şi existenţei unei unităţi de anestezie şi terapie intensivă superioare prin dotare, echipa de medici şi personalul medical dedicat. Indiferent de vârstă sau patologie, pacienţii noştri sunt supravegheaţi îndeaproape 24 de ore zilnic, 7 zile săptămânal.
În cadrul oricărui spital, mai ales unul multidisciplinar cum este și acesta, compartimentul ATI reprezintă unitatea cu cel mai înalt grad de asigurare a îngrijirilor medicale și monitorizării. După cum îi spune și numele, Anestezia și Terapia Intensivă dispun de logistica și resursele umane capabile de tratamentul prompt și elaborat al pacienților aflați în următoarele ipostaze:
» Consult preanestezic preoperator;
» Asigurarea anesteziilor regionale, locoregionale sau generale pentru asigurarea confortului pacientului și echipei chirurgicale cu ocazia intervențiilor chirurgicale; » Sedări pentru intervenții diagnostice și/sau curative; » Monitorizarea pacienților în compartimentul de terapie intensivă în condiții postanestezice sau pentru orice alterare a funcțiilor vitale a pacienților spitalizați; » Terapia durerii; » Monitorizarea și tratamentul celorlalte boli asociate; » Consult de specialitate pentru orice suspiciune de disfuncție organică a oricărui pacient spitalizat. |
Echipa de medici specializați în anestezie și terapie intensivă, cu grad înalt de pregătire și dedicare, asigură permanența serviciului – program operator chirurgical multidisciplinar, terapie intensivă medicală și postoperatorie și activitate de urgență intraspitalicească.
Blocul operator dispune de două posturi de anestezie pentru chirurgia generală, chirurgie orală şi maxilo-facială, urologie, gastroenterologie.
Terapia intensivă dispune de 6 de paturi moderne, fiecare dotat cu aparatură fiabilă de monitorizare a funcțiilor vitale.