Misiune și valori
Misiunea noastră ca şi partea a sistemului medical MedLife este să “Facem România bine”.
Prin tot ceea ce suntem şi facem dorim să contribuim la starea de bine a pacienţilor noştri, să îmbunătăţim în mod constant şi semnificativ calitatea serviciilor medicale.
Polisano este pionier al pieţei serviciilor medicale private în România, iar acum ne dorim să introducem excelentă ca şi standard în activitatea noastră.
Avem ca şi reper valorile noastre care se constituie într-un cadru de comportament al fiecăruia dintre noi astfel încât să putem fi percepuţi că principala opţiune a pacienţilor în domeniul privat în zona centrală a ţării.
Suntem preocupaţi în a crea o EXPERIENŢĂ POZITIVĂ pacienţilor în cadrul clinicilor, spitalelor şi laboratoarelor noastre, prin aceasta înţelegând să avem atitudinea potrivită, să arătăm compasiune şi empatie. Avem pregătirea şi experienţa profesională necesare soluţionării celor mai complexe cazuri, tehnologie şi aparatură modernă cărora li se adaugă pasiunea pentru ceea ce facem.
Avem o atitudine RESPONSABILĂ şi ne asumăm în totalitate acest rol prin tot ceea ce realizăm.
Suntem conştienţi de faptul că fiecare dintre noi este important însă ştim că vom reuşi împreună ca şi echipa. De aceea MUNCA ÎN ECHIPA este liantul care ne uneşte şi ne dă încrederea pe care o transmitem mai departe pacienţilor noştri.
Pentru a fi permanent în vârf este necesar că nivelul de PERFORMANŢĂ să fie în mod constant ridicat şi de aceea ne străduim ca în fiecare zi să fim mai buni decât ieri, să ne creştem nivelul de pregătire profesională pentru a putea fi la curent cu tot ceea ce este inovator într-un domeniu atât de provocator ca cel al medicinii actuale.
Clinica Polisano MedLife își începe povestea în Sibiu la începutul anilor ’90, când Dr. Ilie Vonica deținea o miniclinică alături de câțiva prieteni și colegi medici încercând să ofere pacienților o alternativă viabilă a sistemului sanitar de stat.
Valorile noastre sunt susţinute de experienţă şi pasiunea pentru ceea ce facem, de tehnologia şi aparatură modernă pe care le punem în slujba calităţii actului medical.