Pacienţii cu bradiaritmii severe, aritmii ventriculare rezistente la tratamentul convenţional, precum și pacienții cu insuficienţă cardiacă, pot beneficia de implantarea acestor dispozitive cardiace în baza statutului de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu a încheiat contract cu Clinica Polisano pentru decontarea acestor dispozitive cardiace în cadrul Programului Național de Boli Cardiovasculare. Astfel, Clinica Polisano MedLife va fi singurul centru din zonă unde se vor efectua aceste proceduri.
Dr. Raluca Sirbu Prisecaru, medic specialist Cardiologie – Aritmologie, cu stagii de pregătire în Belgia și Franta și competențe europene în Cardiostimulare și Electrofiziologie Invazivă este coordonatoarea noului program de Boli Cardiovasculare care se derulează în cadrul Spitalului European Polisano din Sibiu. Medicul s-a intors în țară alăturându-se Echipei Inimii din cadrul Clinicii Polisano, echipă care este completă, fiind formată din cardiologi, intervenționiști, chirurgi cardiaci și vasculari, asigurând diagnosticul și tratamentul întregii patologii cardiovasculare.
Laboratorul de angiografie și cateterism cardiac al Clinicii Polisano este dotat cu angiograf pentru procedurile de cardiologie intervențională, cu stație de monitorizare hemodinamică, cu sisteme de electrofiziologie pentru achiziția și amplificarea semnalelor electrocardiografice, sisteme de mapping electroanatomic, sisteme de monitorizare a anticoagulării și echipamente specifice procedurilor de ablație.
Pentru includerea pacienților în Programul Național de cardiostimulatoare, defibrilatoare și dispozitive de resincronizare cardiacă, decontat de Casa de Asigurări, pacienții cu tulburări de ritm cardiac, se pot adresa medicilor cardiologi, inclusive medicilor cardiologi din cadrul Clinicii Polisano și, apoi, în funcție de indicație, dr.Raluca Sîrbu Prisecaru va efectua investigațiile preintervenționale și intervențiile necesare.
Programări și alte informații, puteți obține la numărul de 021.9383.