Spital Prieten al Copilului

Maternitatea Polisano a primit titlul de “Spital Prieten al Copilului” de la UNICEF


Maternitatea Polisano a primit titulatura de ‘Spital Prieten al Copilului’, ca o confirmare a eforturilor susţinute în promovarea şi încurajarea alăptării la sân încă de la naştere, până la vârsta de 6 luni. Obţinerea acreditării, de la Ministerul Sănătății și UNICEF România, a presupus îndeplinirea a 10 paşi care contribuie la sprijinirea mamei în deprinderea unor abilităţi de îngrijire şi alimentaţie naturală a copilului. Printre aceştia se numără implementarea sistemului de „rooming in” pentru bebeluş şi mama sa, precum şi formarea personalului din maternitate cu privire la diferitele moduri şi mijloace de a sprijini mama şi nou-născutul.

Spital Prieten al Copilului

În conformitate cu standardele certificării SPC, Maternitatea Polisano asigură nou-născutului îngrijiri la cele mai înalte standarde, acordate de către o echipă de medici specialişti profesionişti cu înaltă calificare, instruiţi după cele mai moderne standarde europene de îngrijiri prenatale şi perinatale în specialităţile obstetrică-ginecologie, neonatologie, pediatrie, ATI, genetică medicală, psihologie, laborator şi imagistică medicală.

“Considerăm că naşterea este un eveniment fericit şi de neuitat pentru întreaga familie, în special pentru mamă, de aceea, în cadrul maternităţii noastre, întreaga echipă medicală vine în întâmpinarea viitoarelor mămici cu atenţie, grijă şi dedicare, respectând intimitatea acestui moment special. Certificatul ”Spital Prieten al Copilului” obţinut de Maternitatea Polisano reflectă calitatea serviciilor medicale oferite de echipa noastră, precum şi preocuparea întregului personal medical faţă de dezvoltarea ataşamentului mama-copil încă din primele clipe de viaţă.” a declarat Dr. Ovidiu Gligor, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie şi admisnistrator al Spitalului European Polisano.

De la deschiderea Maternităţii Polisano până în prezent, aici s-au născut peste 1.700 de copii, dintre care 150 copii prematuri.

Prin includerea sa în programele Ministerului Sănătăţii, nou-născuţii beneficiază încă din maternitate de vaccinările obligatorii (BCG, ENGERIX) cuprinse în Calendarul Naţional de Vaccinări, precum şi de depistarea precoce a fenilcetonuriei şi hipotiroidismului. În urma acordării acestei importante distincţii, Maternitatea Polisano a primit şi sigla UNICEF, care va sta pe frontispiciul maternităţii, ca simbol al recunoaşterii efortului pe care întreg colectivul îl depune zilnic pentru aducerea pe lume a micuţilor în condiţii de maximă siguranţă, confort fizic şi emoţional.