Prevenția otitelor medii la copil

Dr. Claudia Boldea - medic primar ORL, doctor în științe medicale

Otita medie apare la toate vârstele, dar cu predilecție la copil, cel mai adesea pe fondul unei inflamații acute a căilor aeriene superioare (răceli).
Otita medie reprezintă inflamația urechii medii care poate fi de natură infecțioasă (otita medie acută) sau neinfecțioasă (otita medie seroasă) în cursul căreia aerul care există în mod normal în urechea medie este înlocuit cu lichid (care poate fi lichid seros, puroi sau mucozități). Mecanismele principale care generează otita medie sunt obstrucția nazală (înfundarea nasului) și pătrunderea germenilor prin trompa lui Eustachio (canalul care face legătura între urechea medie și faringe) în urechea medie.

Prevenția otitelor medii la copil

Obstrucția nasului se produce în timpul unei inflamații acute a căilor aeriene superioare (adenoidita acută-inflamația polipilor, rinosinuzita, rinofaringita) favorizată uneori de terenul alergic sau poate fi cronică, generată de creșterea în volum a adenoizilor (cunoscuți sub denumirea de „ polipi ”- țesut limfatic care se dezvoltă în spatele nasului) care poate împiedica aerisirea urechii.

Sugarul și copilul mic au o predispoziție anatomică pentru infecțiile urechii medii, datorită faptului că trompa lui Eustachio este scurtă și dispusă orizontal astfel încât microbii pătrund ușor din cavitatea nazală și faringe spre urechea medie.

Prevenirea apariției otitelor medii se realizează prin următoarele mijloace:


  • asigurarea unei respirații nazale normale în cursul răcelilor prin dezobstrucția nasului cu decongestionante nazale (xylometazolina oxymetazolina, ser efedrinat, etc), suflarea corectă (se exercită presiune pe una din nări și se sufla cealaltă) și repetată a nasului și aspirarea secrețiilor nazale la copii mici;
  • tratamentul chirurgical al adenoiditei cronice (polipi) atunci când creșterea în volum a adenoizilor produce obstrucție nazală (copilul respiră pe gură) sau când otitele seroase se repetă frecvent sau persistă, generând hipoacuzie (scăderea auzului) care împiedică dezvoltarea limbajului la copilul mic;
  • tratamentul corect al alergiilor;
  • vacinarea la timp conform indicațiilor medicului de familie;
  • creșterea rezistentei organismului printr-o alimentație sănătoasă, cura heliomarina și sport;
  • alimentația în poziție corectă a copilului hrănit cu biberonul (nu se hrănește copilul în poziție orizontală) și evitarea folosirii suzetei după vârsta de 1 an;
  • evitarea expunerii copiilor la fumul de țigară și la diferențe mari de temperatură pe parcursul sezonului rece precum și evitarea expunerii copilului la aerul uscat generat de temperatura prea ridicată în camera unde doarme;
  • evitarea folosirii excesive a aerului condiționat;
  • menținerea unei igiene corespunzătoare a mâinilor prin spălare corectă și frecvența previne infectarea cu microbii care produc infecții respiratorii.
Dr. Boldean Claudia

DR. BOLDEA FLORENTINA CLAUDIA

Medic primar O.R.L.

Doctor în științe medicale