Aceste aprecieri se fac în cabinetul de endocrinologie pediatrică cu un instrument special-orhidometru, specific endocrino-pediatriei. De asemenea, această specialitate medicală vine să urmărească creşterea şi dezvoltarea copiilor, văzând totul din prisma acţiunii hormonilor. Copiii, de la cei mai mici, la cei de vârsta pubertăţii, au creşterea şi dezvoltarea, atât intelectuală cât şi emoţională, într-o covârşitoare influenta hormonală (încă din momentul concepţiei).
Vizită la endocrinologul pediatru stabileşte inclusiv dacă copilul este dezvoltat armonios (există boli endocrine cu dezvoltare dizarmonică a segmentelor corpului). De asemenea se poate concluziona şi dacă tânărul pacient îşi va atinge bine potenţialul de creştere, sau dacă hormonii tiroidieni sunt în limitele specifice, asigurând un echilibru metabolic optim.
Micuţii pacienţi aflaţi tratament cronic cortizonic (ex cei cu artrită cronică juvenilă, sindrom nefrotic), fiind expuşi la efectele secundare acestei terapii, au nevoie de reevaluare periodică endocrina, pentru minimizarea acestor reacţii nedorite. Reacţii adverse cu implicaţii de durată, a la longue, până la vârsta adultă, pot apărea şi în urma terapiilor potente, inovative din cancer, cum sunt cele ce tratează leucemiile. Părinţii acestor copii trebuie să se adreseze endocrinologului pediatru, pentru că starea de sănătate a copilului să fie supravegheată într-o viziune integrală, personalizata.
Un număr important din pacienţii endocrinologului pediatru este reprezenta de copii supraponderali şi obezi. Consultaţia copiilor cu tendinţe de obezitate infantilă, include neapărat o vizită la medicul endocrinolog pediatru. Diabetologia este un domeniu greu de disjuns de endocrinologie, mai ales la copii diabetici.
“Epidemia” de obezitate infantilă, problemă majoră de sănătate publică, este abordată într-o viziune actuală, modernă în cadrul Hyperclinicii MEDLIFE. Endocrinologul pediatru împreună cu diabetologul, pediatrul, nutriţionistul, dar şi instructorul de sport din cadrul departamentului de specialitate, fac echipa în a diminua tendinţa actuală de creşterea problematicii delicate care este reprezentată de supraponderea şi obezitatea în copilărie.
Evaluarea endocrină a acestora este obligatorie, cât şi a răsunetului acestei boli asupra patologiei hepatice, cardio-metabolice, fiind cunoscut răsunetul asupra ficatului sau inimii în cazul acestora, atât în viaţa de copil, dar mai ales dacă nu este reversibil procesul, asupra viitorului adult.
|
Endocrinolog,
Atestat STUDII COMPLEMENTARE
ENDOCRINOLOGIE PEDIATRICĂ
|