Cum se fac biopsiile ghidate imagistic?
Sub ghidaj imagistic, cum ar fi ecografia, tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN), medicul stabilește cel mai bun traiect pentru biopsie. Apoi se va face o mică incizie de doar câțiva milimetrii la nivelul pielii pentru a facilita introducerea acului. Acesta va fi apoi, sub ghidaj imagistic, introdus în formațiunea suspectă. Pentru această intervenție pacientul primește doar un anestezic local care amorțește zona vizată. Durată procedurii este de 15 - 30 de minute. Probele de țesut extrase din tumoră sunt apoi trimise laboratorului de anatomie patologică.
Ce se întâmplă după procedură?
În general, procedura se efectuează în regim ambulator. După intervenție, pacientul va fi monitorizat timp de câteva ore pentru a fi siguri că nu apar eventuale complicații după care poate merge acasă. De asemenea, acesta poate fi sfătuit să evite activitățile intense pentru o perioadă scurtă de timp.
Pentru ce tip de tumori sunt indicate biopsiile percutante ghidate imagistic?
Biopsiile ghidate imagistic sunt indicate pentru aproape toate tipurile de tumori, indiferent de poziția acestora în organism.
Avantajele biopsiilor ghidate imagistic
Biopsiile ghidate imagistic au o serie de avantaje:
- disconfortul pacientului și timpul de recuperare sunt reduse pentru că este vorba despre o procedură minim invazivă
- pentru că totul se desfășoară sub ghidaj imagistic, medicul poate să localizeze cu exactitate zona suspectă, ceea ce duce la o prelevare mai precisă a țesutului
- se reduce semnificativ riscul obținerii unui rezultat fals
- riscurile și complicațiile sunt foarte reduse. Prin această technică se pot evita structurile adiacente critice, cum ar fi vasele de sânge sau organele.
Posibile riscuri ale biopsiilor ghidate imagistic
După cum este menționat și la avantaje, biopsiile percutante ghidate imagistic au o rată scăzută de riscuri și compilații. Se poate însă rar întâmpla să apară vânătăi locale, sângerări (de obicei minore) sau infecții.
Concluzii
Biopsiile percutante ghidate imagistic reprezintă un instrument esențial în diagnosticul și tratamentul oncologic modern. Prin combinarea tehnologiei avansate cu expertiza medicală, această procedură nu doar că facilitează un diagnostic precis, dar deschide și calea către tratamente personalizate, adaptate fiecărui pacient. Într-o eră în care fiecare detaliu contează, biopsiile ghidate imagistic oferă un avantaj esențial în lupta împotriva cancerului, contribuind la salvarea vieților și îmbunătățirea calității acestora.
Acest articol a fost realizat de Dr. Theodor Lutz, medic specialist în radiologie și imagistică medicală, cu expertiză avansată în radiologie intervențională. Format în clinici universitare de prestigiu din Germania, unde a efectuat peste 3000 de proceduri minim invazive, Dr. Lutz este dedicat diagnosticării și tratamentului oncologic prin tehnici moderne și eficiente. Cu competențe în neuroradiologie și terapia durerii, el folosește tehnologii avansate pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților. În prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Memorial Băneasa – MONZA ARES, unde oferă soluții precise și sigure pentru pacienții care au nevoie de proceduri minim invazive.Nu amâna diagnosticul!
Dacă ai nevoie de o biopsie ghidată imagistic sau ai fost sfătuit să urmezi această procedură, apelează la un specialist în radiologie intervențională. Un diagnostic corect și rapid este primul pas către un tratament eficient. Programează o consultație și află care este cea mai bună opțiune pentru tine!