Corecţia endovasculară a anevrismul de aorta
Aorta reprezintă principalul vas din organism, care porneşte de la nivelul inimii şi străbate toracele şi abdomenul, dând ramuri arteriale pentru întreg corpul.
Anevrismul de aorta este o porţiune dilatată, care poate implica orice segment al aortei. Întrucât aorta reprezintă principalul vas care asigură sângele în corp, ruptura unui anevrism poate fi letală datorită hemoragiei masiv.
În funcţie de mărime şi de rata de creştere a anevrismului, tratamentul poate constă în urmărire periodică sau intervenţie minim invazivă sau chirurgicală clasică. Este important ca o dată diagnosticat, să se efectueze controale periodice, aşa încât, la nevoie, să se poată interveni în limite de siguranţă, dat fiind că intervenţiile în urgenţă, în caz de anevrism rupt, sunt riscante.
Anevrismul de aortă abdominală cel mai adesea creşte lent şi, de obicei, fără simptome - ceea ce face mai dificil diagnosticul. Evoluţia unui anevrism variabilă şi este greu de prezis care va fi rata de creştere a unui anevrism.
O dată cu creşterea anevrismului, pot apărea simptome precum:
Senzaţie pulsatilă la nivelul ombilicului, durere profundă, constantă, la nivel abdominal sau posterior (durere de spate).
Când este cazul să apelaţi la un doctor?
Orice persoană cu vârsta de cel puţin 65 de ani şi factori de risc asociaţi dezvoltării anevrismului de aorta abdominală (fumatul, istoric familial de anevrism de aorta, sexul masculin) ar trebui să se adreseze medicului, ca parte a procesului de screening şi să fie evaluată prin ecografie abdominală.
Care sunt cauzele anevrismului de aorta?
Majoritatea anevrismelor de aorta implică aorta abdominală. Nu se cunoaşte cauza exactă a anevrismului de aortă abdominală, dar există mai mulţi factori de risc asociaţi:
- Fumatul, ateroscleroza, vârsta peste 65 de ani, sexul masculin şi istoricul familial de anevrism aortic.
Care sunt complicaţiile unui anevrism de aortă?
Principalele complicaţii ale unui anevrism aortic sunt:
- disecţia de aortă ruperea unor structuri ale peretelui aortic şi pătrunderea sângelui între aceste structuri, creând un fals lumen);
- ruptura anevrismului, cu risc letal, datorită hemoragiei importante.
- formarea de trombi (cheaguri de sânge) la nivelul zonei anevrismale, care pot ulterior să migreze în orice vas din corp (la nivelul picioarelor sau organelor abdominale), cauzând suferinţe severe ischemice.
Care sunt principalele teste diagnostice utilizate în cazul anevrismului de aorta?
Frecvent, anevrismul de aorta abdominală este diagnosticat în cursul investigaţiilor pentru alte afecţiuni (radiografie toracică, ecografie cardiacă, ecografie abdominală). Uneori, la examenul clinic, medicul poate simţi pulsaţii la nivelul abdomenului, care pot ridica suspiciunea de anevrism. În acest caz, sunt necesare teste pentru confirmare:
- ecografie abdominală;
- angiotomografie computerizată (angioCT) - cel mai bine, întrucât permite un diagnostic precis, precum şi alegerea metodei de tratament şi urmărirea după tratament.
Angiografia nu se recomandă de rutină, datorită caracterului invaziv.
Cum se tratează anevrismele de aorta?
La pacienţii cu anevrisme mici se încearcă reducerea expansiunii şi a riscului de ruptură prin următoarele măsuri:
- oprirea fumatului;
- controlul hipertensiunii arteriale, cu iniţierea în principal a tratamentului cu beta-blocante.
Anevrismele cu dimensiuni de 3-4cm necesită urmărire anuală, cel mai adesea prin ecografie abdominală.
Anevrismele cu dimensiuni de 4-4.5cm se evaluează ecografic la 6 luni. Anevrismele care depăşesc 4.5 cm se tratează, fie prin metoda clasică ce implică intervenţia chirurgicală deschisă, fie printr-o procedură modernă presupune repararea endovasculară a anevrismului (EVAR).
Corecţia endovasculară a anevrismelor de aortă (EVAR) - este o procedură minim invazivă (nu implică incizie abdominală), care se poate efectua în Laboratorul de angiografie şi terapie endovasculară, de regulă sub anestezie generală. Medicul chirurg vascular va efectua mici incizii la nivelul inghinal bilateral pentru a vizualiza arterele femurale. La nivelul acestor mici incizii, sub control radiologic, medicul cardiolog intervenţionist va introduce catetere până la nivelul zonei aortice afectate şi pe aceste catetere se vor introduce stenturile speciale pentru corecţia anevrismului. Stentul este introdus colabat şi, odată poziţionat în zona afectată, va fi expandat şi ataşat de peretele arterial. Stentul permite curgerea sângelui şi scade presiunea la nivelul peretelui aortic, ducând la reducerea, în timp, a dimensiunilor anevrismului, dar şi a riscului de ruptură. La finalul procedurii se va efectua din nou o aortogramă pentru a pune în evidenţă localizarea stentului şi pentru a fi siguri că nu există curgeri ale sângelui pe lângă stent.
În cadrul Spitalului Polisano am utilizat în tratamentul endovascular al anevrismelor de aortă stenturi de ultimă generaţie, care permit excluderea progresivă a anevrismului şi care păstrează fluxul de sânge în ramurile arteriale care pornesc din aortă - arterele renale, arterele măduvei spinării şi arterele organelor abdominale. Aceste stenturi moderne, comparativ cu stent-grafturile clasice, reduc riscul afectării renale, spinale sau a organelor abdominale.
Este o procedură dureroasă?
Se practică sub anestezie generală, aşa încât în timpul intervenţiei pacientul nu va simţi nimic. După intervenţie se administrează medicamente antialgice la nevoie în caz de discomfort legat de locul inciziei.
Care sunt riscurile procedurii?
- afectarea vaselor, organelor şi ţesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor
- afectare renală
- ischemie de membre inferioare
- infecţii sau sângerare la locul inciziei
- sângerare
- endoleak (curgerea sângelui în afară stentului și în interiorul anevrismului, cu risc de ruptură tardivă)
- afectarea măduvei spinării.
Comparativ cu metoda chirugicală, tratamentul intervenţional al anevrismelor de aortă (EVAR) reduce riscul complicaţiilor majore de la 25-50% la sub 10-15%.
Ce presupunea evaluarea preoperatorie?
Consultaţia preoperatorie, realizată de către medicul cardiolog intervenţionist, medicul anestezist şi chirurgul vascular va stabili tipul de tratament, adecvat patologiei de fond şi bolilor asociate.
Se efectuează un examen sangvin pentru verificarea coagulării, nivelului de hemoglobină, funcţiei renale şi, în funcţie de patologia asociată pot fi necesare teste suplimentare.
Internarea se face în ziua premergătoare intervenţiei. În dimineaţa intervenţiei pacientul trebuie să rămână a jeun (să nu mănânce şi să nu consume lichide).
De asemenea, echipa medicală va fi prevenit asupra altor tratamente urmate şi, la nevoie, va solicita întreruperea unora dintre acestea. Medicaţia nu va fi oprită din proprie iniţiativă.
Care este evoluţia postoperatorie?
Datorită caracterului minim invaziv al procedurii, recuperarea postprocedurală este în general rapidă. Majoritatea pacienţilor pot părăsi spitalul după 3-4 zile, cu indicaţii privind recuperarea şi tratamentul care trebuie urmat.
Pacienţii vor fi instruiţi înainte de externare privind modul de îngrijire a plăgii. Un mic disconfort poate fi resimţit 2-3 zile după procedură, la nevoie putând fi administrate medicamente antialgice.
Medicul dumneavoastră va stabili programările ulterioare pentru urmărirea după procedură, de regulă de 1 - 6 - 12 luni.
)
