Boala arterială periferică este o afecţiune frecventă, care are ca şi cauza principală ateroscleroza, ceea ce duce la îngustarea arterelor respective şi ingreunarea trecerii sângelui la acest nivel cel mai frecvent sunt afectate arterele membrelor inferioare. Netratate, leziunile avansează şi, în timp se pot produce modificări importante, uneori ireversibile ale ţesuturilor care primesc sânge prin vasul afectat.
Boală vasculară periferică include afectarea arterelor membrelor, ale gâtului (carotide), arterele renale şi cele care vascularizează tubul digestive (trunchiul celiac şi arterele mezenterice superioară şi inferioară).
Persoanele cu această afecţiune au risc crescut de infarct mocardic şi de accident vascular cerebral, dar şi alte probleme serioase de sănătate care pot necesita tratamente radicale şi nedorite, precum amputaţie de membru.
Care sunt factorii de risc ai bolii arteriale periferice?
Sunt factorii de risc ai aterosclerozei precum:
- Dislipidemie (colesterol şi/sau trigliceride crescute)
- Vârsta ≥ 50 de ani
- Diabetul zaharat: 1 din 3 diabetici asociază şi arteriopatie periferică
- Istoric de boala cardiacă, infarct miocardic său accident vascular cerebral
- Hipertensiune arterială
- Obezitate
- Fumat
Cum se manifestă boala?
Boala arterială periferică poate fi mult timp asimptomatică, momentul de apariţie al manifestărilor fiind uneori asociat cu existenţa unor leziuni severe. Netratată poate duce la afectarea calităţii vieţii şi poate evloua către leziuni invalidante. De aceea, se recomandă tratamentul precoce al leziunii, care opreşte progresia bolii şi reduce simptomele.
În acest sens, tratamentul intervenţional de tip angioplastie cu balon şi montare de stent în caz de boala arterială periferică este un tratament modern, minim invaziv, care permite rezolvarea optimă a leziunilor stenozante arteriale, cu recuperare rapidă şi spitalizare redusă.
Cel mai frecvent simptom este reprezentat de durerea apărută în timpul mersului (la distanţe care scad pe măsură ce boală avansează, până când apare şi în repaus, mai ales în timpul nopţii).
Alte simptome sunt:
- Durere la nivelul gambei, crampe la efort, parestezii (senzaţie de amorţeală)
- Diferenţe de temperatură între membre (de obicei cel afectat este mai rece), diferenţe de puls
- Răni la nivelul picioarelor sau degetelor de la picioare, care se vindecă greu.
Cum se face diagnosticul în boală arterială periferică?
Atunci când există suspiciunea de arteriopatie periferică se recurge la diverse metode diagnostice. Unele dintre aceste metode sunt neinvazivă, aşa cum este ecografia Doppler de artere sau angiotomografia computerizată (angioCT).
Angiografia arterelor periferice este o metodă invazivă, asemănătoare cu angiografia arterelor inimii şi care permite stabilirea indicaţiei de tratament intervenţional - respectiv de angioplastie periferică cu balonaş şi/sau stent la nivelul arterelor iliace, femurale, poplitee sau tibiale.