Pacheţelul pentru şcoală şi grădiniţă

La aproape doi ani de la izbucnirea pandemiei, aceasta a schimbat radical stilul de viaţă, limitând mult zona de socializare şi munca în echipă. Scoala în timpul pandemiei reprezintă o mare provocare pentru părinţi şi copii.
Odată cu începerea noului an şcolar, cei mici sunt îndemnaţi să poarte masca, să păstreze distanţa faţă de colegi în pauză, să se limiteze la spaţiul din jurul băncii lor, să se spele pe mâini şi să folosească dezinfectantul ori de câte ori este nevoie. Gustările sănătoase pentru copii ţin de o alimentaţie echilibrată, care conţine toate principiile alimentare şi este bogată în fructe şi legume. Aceasta oferă micuţilor energia necesară la şcoală, în pauze sau în timpul activităţilor sportive, conţine nutrienţi esenţiali, reduce senzaţia de foame şi creşte capacitatea de concentrare.

Pacheţelul pentru şcoală şi grădiniţă

Pacheţelul pe care îl pregătim pentru şcoala copilului nostru trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • Să fie sănătos, adaptat nevoilor unui organism în creştere;
  • Să fie variat, nu acelaşi mereu, pentru a nu plictisi şi pentru a îndeplini toate nevoile de vitamine şi nutrienţi ale micului consumator.
  • Să fie gustos, dar, în acelaşi timp şi atrăgător din punct de vedere vizual, pentru a-l stimula pe copil să îl consume.
  • Să poată fi mâncat rapid, eventual în mai multe reprize, dar micuţul nostru să nu se murdărească pe mâini în timp ce îşi ia masa.

 

Iată câteva idei care ne pot ajuta să alegem pacheţelul cel mai potrivit cu preferinţele, obiceiurile şi vârsta copilului nostru, astfel încât să nu rămânem niciodată în pană de inspiraţie, iar el să îl mănânce de fiecare dată cu poftă.

Sandwich-ul


Este alegerea clasică, se împachetează uşor, se mănâncă la fel de uşor. Pentru că sandwich-ul să fie însă cât mai sănătos, pe felia de pâine integrală sau pe lipie punem o pastă tartinabilă: pasta de avocado, guacamole, humus, pastă de fasole boabe, pastă de dovlecel, pastă de ciuperci, pastă de măsline etc. Acest sandwich va fi însoţit întotdeauna de o legumă crudă.

Gustare dulce


Dacă vrem să îi punem copilul o gustare dulce, atunci putem alege una din următoarele variante: brioşe cu fructe, prăjitură cu mere, chec, banana bread, negresa etc. Recomand ca aceste variante să fie făcute în casă, şi nu cumpărate din comerţ. Batoanele cu nuci, seminţe şi fructe uscate sunt şi ele o variantă sănătoasă de gustare în timpul pauzei scurte dintre ore.

Fructe proaspete şi fructe uscate


Fructele proaspete sunt întotdeauna o alegere bună, pentru că au o mulţime de vitamine de care copilul nostru are atâta nevoie. Dacă avem un copil mai mofturos şi nu prea se dă în vânt după fructe, încearcați să tăiaţi bucăţile mai mari, în forme speciale, care să îl atragă.

Fructele uscate sunt şi ele o variantă foarte bună, în combinaţie cu alte tipuri de gustări. Avem nenumărate alternative şi aici: de la fructe de goji, merişoare, prune, curmale, caise, ananas, chipsuri din banane sau din mere. Se consuma uşor, satisfac nevoia de dulce, conferă energie şi aduc organismului foarte multe beneficii.

Gustări din cereale.


Putem să punem în pacheţelul copilului nostru biscuiţi sau batoane din şi cu cereale, pregătite de noi, în casă. Folosim forme atrăgătoare atunci când modelăm batoanele, fursecurile sau biscuiţii pentru pacheţel şi nu uităm să îmbinăm gustul delicios cu ingredientele sănătoase. Folosim combinaţii diferite de fructe, nuci şi seminţe.

Puteţi alterna toate aceste idei de pacheţel, suficiente pentru întreaga săptămână!

 

Sunt Raluca Gaidarji, Tehnician nutriționist!

Ofer consultanță nutrițională și realizez meniuri personalizate:

- Persoanelor care doresc să își îmbunătațească starea fizică și psihică, să slăbească natural, fără diete complicate și fără infometare și să aibă un nivel ridicat de energie, bună dispoziție și stare de bine;

- Persoanelor care suferă de diferite afecțiuni;

- Mamicilor care alăptează sau se află în pre/post natal;

- În alimentația copiiilor și adolescenților;

- În alimentația sportivilor;

- Prevenție pentru susținerea/ creșterea imunității la intrarea în colectivitate a copiiilor;