Este o boală infecțioasă produsă cel mai frecvent de virusul Epstein-Barr si mai rar de alte virusuri (citomegalic, hepatitice A, B, C).

Este mai frecventă primăvara și toamna, la vârsta adolescenței, dar practic poate afecta orice vârstă.

Sursa de infecție o reprezintă bolnavii, convalescenții si purtătorii cronici de virus.

Simptomele de debut sunt cele obișnuite dintr-o viroză: astenie, cefalee, febră cu sau fără frison, transpirații, vărsături. În evoluție apar precoce adenopatiile (limfonoduli inflamați) care pot fi generalizate, însă laterocervical sunt întotdeauna prezente. Se asociază modificări la nivelul faringelui, acesta fiind congestionat, amigdalele sunt mărite de volum si pot fi acoperite de false membrane care provoacă durere importantă la deglutiție și vorbire. Modificările de la nivel orofaringian au aspect asemănător cu cel din amigdalita pultacee, de aici și marea provocare de a face un diagnostic clinic corect. O alta caracteristică a bolii este afectarea splinei care crește lent în dimensiuni, volumul maxim înregistrându-se în a doua și a treia săptămână de boală. Splina este friabilă și se poate rupe ușor, de aceea complicația cea mai de temut este ruptura de splină care poate apărea după un traumatism chiar minor. Ținând cont de această particularitate a bolii, se recomandă evitarea activităților sportive timp de 6-8 săptămâni. Hepatomegalia este prezentă mai rar și poate fi însoțită de icter. În contextul bolii poate să apară, la 5-10% din cazuri, o erupție maculoasă, maculo-papuloasă sau peteșială, însă studiile arată că aproape 100% din cazurile care primesc tratament antibiotic din clasa penicilinelor, dezvoltă o erupție cutanată maculo-papuloasă, pruriginoasă.

Diagnosticul clinic se bazează pe triada: febră, adenopatie, angină. Splenomegalia este un argument în plus. Certitudinea diagnosticului o conferă investigațiile de laborator: leucocitoză, limfo-monocitoză, pozitivarea anticorpilor de tip IgM anti-VEB, a căror titru crește în perioada bolii, pentru ca ulterior să apară cei de tip IgG, care arată trecerea prin boală și persistă toată viața.

Sunt frecvente formele ușoare sau atipice de boală, chiar și infecții inaparente clinic. Uneori pot apărea complicații hematologice, neurologice, respiratorii, cardiace sau suprainfecții bacteriene. Sindromul de oboseală cronică este frecvent întâlnit după remiterea bolii.

Imunitatea apare atât după boala manifestă clinic, cât și după formele inaparente și este puternică și durabilă.

Mononucleoza infecțioasă este o boală autolimitată. Nu necesită o terapie specifică. Se indică tratament de susținere și tratamentul complicațiilor.

Dr. Carmen Ifrim Medic specialist pediatrie