Despre cancerul de prostată:


care sunt semnele, cum se tratează și de ce este bine să mergi la consult, periodic

Cancerul de prostată reprezintă una din cele mai frecvente neoplazii umane, care afectează preponderent vârstele avansate, reprezentând o problemă majoră de morbiditate şi o cauză de pierdere a calităţii vieţii în ţările unde speranţa de viaţă este crescută.

În România, în anul 2013, s-au înregistrat 5.890 cazuri noi de cancer de prostată şi un număr de 1.875 de decese prin această neoplazie.

 

Despre cancerul de prostată:

Cancerul de prostată apare rar sub vârsta de 40 de ani şi este cu precădere o boală a bărbatului după 65 de ani.

Metoda de screening pentru cancerul de prostată include un tușeu rectal și determinarea PSA. Bărbaţii peste 50 de ani trebuie să facă aceste două investigații anual. În general, se consideră ca normală o valoare a PSA mai mică de 4 ng/ml. PSA este o protează sintetizată de epiteliul normal, cât şi de cel malign. La bărbaţii cu cancer de prostată, PSA creşte în stadiile precoce, fiind utilizat în diagnostic, stadializare şi în dispensarizarea pacienţilor.

În stadiile iniţiale, când procesul neoplazic este localizat periferic în glandă, departe de uretră, nu se produc simptome clinice. Bărbaţii în vârstă pot prezenta disurie, scăderea intermitentă a forţei jetului urinar, dar aceasta să se datorează hipertrofiei benigne de prostată.

În stadiile avansate de boală, obstrucţia urinară este cel mai frecvent semn al cancerului de prostată. Simptome ca polakiuria şi nicturia survin la aproximativ 70% din pacienţi. Unii pacienţi pot prezenta hematurie şi infecţii ale tractului urinar.

Pacienţii cu boală metastatică prezintă dureri osoase, edeme prin compresiune la nivelul membrelor inferioare, slăbirea forţei musculare şi parapareză prin compresiune medulară.

Puncţia biopsie prostatică transrectală ecoghidată este metoda diagnostică recomandată în majoritatea cazurilor în care se suspicionează cancerul de prostată.

Rezonanţa magnetică nucleară permite studiul anatomiei intraprostatice şi evidenţiază cu acurateţe extensia locală a tumorii şi invazia structurilor de vecinătate.

Există numeroase opţiuni terapeutice pentru fiecare stadiu, iar pentru fiecare pacient trebuie avut în vedere vârsta acestuia, statusul de performanţă, existenţa bolilor asociate şi caracteristicile histologice ale tumorii.

Radioterapia reprezintă o opţiune terapeutică pacienţilor cu cancer de prostată localizat cu risc intermediar, alături de prostatectomia radicală plus terapia de privare androgenică sau brahiterapia.

Radioterapia asociată cu terapia hormonală este indicată pacienţilor cu cancer de prostată cu risc înalt sau avansat la nivel local. Pacienţii cu margini chirurgicale positive sau cu extensie extracapsulară după prostatectomia radicală trebuie să fie informaţi de avantajele şi dezavantajele radioterapiei adjuvante. După prostatectomia radicală, se recomandă monitorizarea nivelului seric al PSA şi, în cazul unei recidive a PSA, se recomandă radioterapia de salvare la nivelul lojei prostatice, dacă nu există metastaze.

Radioterapia este de asemenea indicată pacienţilor cu un număr moderat de metastaze osoase dureroase.

Metode de tratament la Polisano


Clinica Polisano din Sibiu a achiziționat, în anul 2014, un sistem de tratament TomoTherapy HD de ultimă generație, fabricat de firma Accuray din SUA.

Tomoterapia este o tehnică inovatoare de tratament al cancerului, adresată întregii patologii oncologice cu indicaţii de RT. Tomoterapia integrează într-un singur aparat un sistem imagistic de tomografie computerizată (CT) şi un dispozitiv de radioterapie cu intensitate modulată (IMRT). Radioterapia cu intensitate modulată reprezintă “standardul de aur” în radioterapia externă a cancerului de prostată.

Sursa de radiații este constituită dintr-un accelerator liniar de 6 MeV. Sursa se roteşte în jurul pacientului culcat pe masa de tratament, care, la rândul ei, se deplasează în plan orizontal, în coordonare cu mişcarea sursei. În timpul iradierii, intensitatea fasciculului de radiaţii este modulat cu ajutorul colimatorului multi-lamelar, astfel încât fasciculul este conformat formei tumorii, optimizând eficacitatea tratamentului şi evitând în permanenţă iradierea ţesuturilor sănătoase adiacente. Sursa de radiații poate face între 1 și 10 rotații complete pe minut. La fiecare rotație a sursei, colimatorul multi-lamelar poate, la rândul său realizeze 50 de configurații diferite de deschidere.

Scanerul CT inclus permite obţinerea imaginilor 3D pentru pacient în fiecare zi înainte de tratament. Medicul verifică în permanenţă anatomia din zona tumorii (care poate fi afectată de regresul acesteia sub efectul iradierii sau de pierderile în greutate ale pacientului), să le compare cu imaginile pe baza cărora s-a stabilit planul de tratament şi să ajusteze dacă e cazul poziţia pacientului conform planului de tratament. Astfel, se asigură precizia fiecărui tratament (omogenitatea şi conformitatea dozei la evoluţia anatomică a volumului ţintă şi protejarea maximă a organelor critice).

Tehnica IMRT reduce rata toxicităţii acute cât şi a celei tardive la nivelul intestinului şi a vezicii urinare. Escaladarea dozei la nivelul tumorii duce la un răspuns biochimic şi o cotă de control local crescută.

Urmărirea postterapeutică:


Prima vizită de control a pacientului după tratamentul radical trebuie să fie la 3 luni şi va cuprinde: măsurarea PSA, tuşeu rectal la apariţia oricărui simptom.

Pacienţii cu boală metastatică care sunt hormonoresponsivi li se va determina PSA la 3 luni. Scintigrafia osoasă se recomandă în funcţie de simptomele clinice.

 Dr. Adrian Moga, medic primar radioterapie