Simpozion “Aplicații moderne ale ecografiei în obstetrică-ginecologie și medicină internă”

Foto2_20.06  (2)

Marți, 20 iunie a avut loc la Spitalul Polisano simpozionul “Aplicații moderne ale ecografiei în obstetrică-ginecologie și medicină internă”, în cadrul unui parteneriat cu compania Samsung și în colaborare cu Terapia. Programul primei ediții s-a axat pe domeniile obstetrică-ginecologie și medicină internă și a cuprins atât prezentări medicale, cât și sesiuni practice cu ajutorul tehnologiilor Samsung de ultimă generație.

Prezentările medicale de marți, 20 iunie au avut loc între orele 10:00 - 13:00 în cele două săli de conferințe din cadrul spitalului Polisano din str. Izvorului și au fost susținute de Prof. Dr. Claudiu Mărginean, Prof. Dr. Lucian Pușcașiu, Conf. Dr. Călin Cipăian și Dr. Cristina Rezi, ulterior având loc sesiuni practice pe aparate.

În cadrul simpozionului a fost prezentat sistemul WS80 Elite, ce oferă tehnologii avansate Samsung în ecografia de obstetrică și ginecologie. Tehnologia 5D permite efectuarea unei serii de măsuratori fetale cu mai multă precizie și usurință, cum ar fi măsurarea translucenței nucale, care are un rol important în diagnosticarea Sindromului Down și a altor anomalii cromozomiale. Timpul de examinare este redus prin efectuarea automată a  măsuratorilor-cheie ale creierului și oaselor lungi. Evaluarea amănunțită a cordului fetal este facilitată prin calcularea automată a 9 secțiuni prin inima fătului. Tehnologia 5D pentru foliculii ovarieni permite identificarea și măsurarea automată a acestora, pentru o mai bună monitorizare a ovulației la pacientele cu probleme de fertilitate.

Viitoarele mămici care posedă un smartphone pot primi direct pe telefon ecografia fetală prin intermediul aplicației Hello Mom, disponibilă gratuit în Google PlayStore și Apple AppStore. Mulțumită aplicației Hello Mom, viitoarele mămici se pot bucura în orice clipă de primele  imagini ale bebelușului și le pot împărtăși celor dragi printr-un simplu “Share”. De asemenea, ecograful 5D Samsung permite crearea primelor secvențe video ale bebelușului, care pot fi urmărite pe Smart TV în 3D.

Spitalul European Polisano s-a remarcat în ultimii ani nu numai prin medicii calificați și dedicați pacienților lor și prin serviciile medicale ireproșabile ale întregului colectiv, ci și prin tehnologia de ultimă generaţie cu care sunt dotate secțiile existente. Preocuparea pentru dotările cu aparatură medicală este permanentă, pentru a fi la curent cu ultimele inovații din domeniu. Prin parteneriatul cu Samsung, Spitalul Polisano va putea beneficia în continuare de cele mai avansate tehnologii, pentru diverse specializări.