Testimoniale

Cititi scrisoarea deschisă a unui fost pacient al centrului nostru de chirurgie cardiovasculara aici.

 

Nume: Popescu Ioana

Vârstă: 55 ani

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

De afecțiune știam de la 9 ani, că eram grav am aflat în martie 2015.

Cum aţi aflat despre noi? 

Am aflat de la o studentă la medicină, Costache Andreea.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

Schimbare valvă mitrală în 30.09.2015

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

După intervenție? Sunt alt om, am altă gândire despre viață! Au fost și momente mai grele, dar până la urmă ”soarele a răsărit”. Aștept să-mi cresc nepoții! Și-am să-i cresc!

Cum l-aţi descrie pe Dr. Costache?

Este un medic extraordinar (e puțin spus), competent. Este un om calm, răbdător!

A fost ca un prieten care mi-a dat o nouă șansă.

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

Ireproșabile din toate punctele de vedere! Nu se poate reproșa nimănui absolut nimic! Am avea nevoie de astfel de oameni în toată țara! Aici ești tratat, respectat ca om!

-

Nume: Șandru Doina

Vârstă: 65 ani

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

Am fost internată la Institutul Inimii din Cluj Napoca.

Acolo am aflat că am probleme la inimă.

Cum aţi aflat despre noi? 

De pe internet.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

Trei bypass-uri și un inel la o valvă.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Foarte bine.

Cum l-aţi descrie pe Dr. Costache?

Pentru bolnavi, este Dumnezeu!

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

Sunt deosebite, hrana este bună, iar personalul este foarte amabil.

-

Nume: Corpade Anamaria

Vârstă: 30 ani

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

Printr-un consult cardiologic în orașul Alba Iulia. Urmând a-mi fi confirmat diagnosticul și la Institutul Inimii în Cluj-Napoca.

Cum aţi aflat despre noi? 

De pe internet.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

Plastie mitrală în 01.10.2015 – minim invazivă.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Excelent este puțin spus.

Cum l-aţi descrie pe Dr. Costache?

Cuvintele potrivite ar fi ”Eroul Meu”. Datorita acestui om minunat pot să zâmbesc iar. Sunt bine datorită lui. A fost persoana care m-a convins ce este mai bine pentru mine și a avut dreptate.

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

Extraordinare. Am venit la Polisano pentru domnul Dr. Costache Victor căruia o să-i mulțumesc toată viața. M-a încurajat și m-a consolat în cele mai grele momente din viața mea. Nu am crezut vreodată că există un asemenea om.

-

Nume: Popa Dan - Operație în premieră în Europa de Est

Vârstă: 67

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

În urmă cu 6 luni.

Cum aţi aflat despre noi? 

Prin internet. Eu am avut încredere 100% în dr. Costache și echipa lui, despre care am auzit că sunt cei mai buni.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

Înlocuire de valvă aortă intervenție non-invazivă la data de 29.09.2015.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Acum mă simt bine spre foarte bine. Înainte nu puteam sta întins nici 5 minute, mă ridicam și abia după o oră mă așezam la loc in pat. Adevărul e că fără ajutorul medicilor în câteva săptămâni aș fi fost mort. Fără ei nu aș mai fi trăit.

Cum l-aţi descrie pe Dr. Costache?

Un om de o mare competență profesională și atașament devotat față de pacienți.

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

F bună. Îndrum toți prietenii și cunoscuții mei cu probeme cardio vasculare la Spitalul European Polisano (la dr. Costache și echipa sa). Toată echipa s-a comportat excelent cu mine, și nu doar cu mine, cu toată lumea de aici. Sunt niște oameni extraordinari.

-

Nume: Kolman Emil

Vârstă: 73 ani

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

În urma unui control cardiologic acum 3 săptămâni.

Cum aţi aflat despre noi? 

De la prieteni. După o documentare pe rețelele de socializare, Facebook.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

Bypass, 25.09.2015.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Foarte bine !!!

Cum l-aţi descrie pe Dr. Costache?

Un om deosebit. Un doctor de o valoare inestimabilă. Un profesionist adevărat!! Mii de mulțumiri!

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

La cele mai înalte standarde! Felicitări!

-

Nume: Muresan Liviu

Vârstă: 50

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

Am aflat ca am anevrism de aorta si insuficienta de valva aortica la un control de rutina in 2012, la spital in Baia Mare. Am facut primul CT in 2013 si am urmat un tratament de tensiune. In ianuarie 2015 la control, medicul curant a observat o crestere a anevrismului si mi-a zis sa mai asteptam, ca nu e graba, dar eu m-am hotarat sa ma duc la Sibiu la Polisano. 

Cum aţi aflat despre noi?  Aţi ales Polisano în detrimentul altor centre? De ce?

Am aflat de pe internet si de la o emisiune televizata de Dr. Costache si am tot urmarit ce operatii a mai facut dansul.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

In data de 4.03.2015 am suferit o inlocuire de portiune de aorta cu pastrarea valvei proprii, Yacoub se numeste, si am inteles ca este o operatie in premiera in Romania la care a  participat inclusiv profesorul Crozat din Franta.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Ma simt foarte bine, recuperarea este foarte rapida!

Sunt doctori care daca au un anumit renume parca ei sunt Dumnezeu si nu te poti apropia, te simti insignifiant, dar domnul doctor Costache mi-a lasat impresia ca si cum l-as cunoaste de multi ani, iti da un sentiment de incredere, de prima data cand am vorbit cu el am stiut ca el va fi doctorul care ma va opera si totul va fi ok!

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

Tot personalul de la Polisano este extraordinar! Orice cladire fara personal cu suflet, este egala cu zero. Este munca de echipa de jos pana sus, in momentul in care ai intrat te preiau, se ocupa de tine, tu nu simti ca esti pacientul X ca intr-un spital de stat. Se creaza o relatie interumana foarte apropiata intre pacient si personal si perioada o suporti mult mai usor, ca in familie! Am mai vazut si alte spitale, am mai fost internat dar aici am fost chiar impresionat!

 

Nume: Ciuca Virgil

Vârstă: 57

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

In februarie 2014 m-am internat la Spitalul Militar din Bucuresti unde am suferit o operatie de triplu bypass. Ulterior s-au infundat si mi-au pus 2 stenturi in octombrie 2014, dar a fost tot rau. M-am internat apoi la Targu Mures unde mi-au zis ca nu-mi pot face nimic, ca nu garanteaza deschiderea si sa ma duc inapoi la Bucuresti.

Cum aţi aflat despre noi?  Aţi ales Polisano în detrimentul altor centre? De ce?

A gasit filul meu pe internet Clinica Polisano.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

In data de 5.03.2015 mi-au refacut 2 bypassuri cu artere de la mana.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Foarte bine!

Am o parere foarte buna despre domnul doctor Costache, este un om caruia ii place meseria! Se preocupa in continuu de pacientii lui, vine si ne vede inclusiv sambata si duminica de 2, 3 ori!

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

Personalul mi-a placut foarte mult, oameni primitori, conteaza enorm si sufletul omului.

 

Nume: Petrascu Madeluta- copiii

Vârstă: 71

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

In decembrie s-a internat mama la Cluj unde a facut o coronarografie si atat! Ne-a deranjat atitudinea celor de acolo, faptul ca au vorbit urat fata de ea, ne-au spus ca ei nu o opereaza ca le moare pe masa!

Cum aţi aflat despre noi?  Aţi ales Polisano în detrimentul altor centre? De ce?

Noi stam in Sibiu si avem un prieten cardiolog de la Spitalul Judetean Sibiu, care ne-a recomandat Clinica Polisano.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

A suferit o inlocuire de valva aortica si triplu bypass.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Se simte bine, se si vede ca e inviorata, nu mai respira greu, acum face recuperare, s-ar tot plimba pe hol!

Ne place de domnul doctor Costache pentru ca sta de vorba cu tine, se coboara la nivelul tau si iti explica, am intalnit doctori care pur si simplu te expediau.

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

Condiţiile au fost foarte bune, ca in Occident! Sa le dea Dumnezeu sanatate domnilor doctori si asistentelor!

 

Nume: - anonim din Moldova

Vârstă: 58

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

Ma simteam rau, oboseam cand urcam scarile, ma durea in piept si m-am dus sa-mi fac o coronarografie, dupa data de 7 ianuarie si am aflat ca am 3 vase infundate.

Cum aţi aflat despre noi?  Aţi ales Polisano în detrimentul altor centre? De ce?

Un medic mi-a spus despre Clinica Polisano, si mai avem si un prieten chirurg in Marea Britanie care ne-a spus ca la Sibiu este o clinica foarte buna si ni l-a recomandat pe domnul doctor Victor Costache.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

Am suferit un triplu bypass coronarian.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Ma simt foarte bine! Eu am o  istorie foarte neplacuta cu medicii! Atitudinea unui medic fata de pacient este foarte importanta, daca iti ofera incredere, esti pe jumatate vindecat!

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

Condiţiile au fost foarte bune! Se simte ca se lucreaza in echipa, de la cel mai mic la cel mai mare!

 

Nume: Moraru Cristina

Vârstă: 30

Când şi cum aţi aflat că aveţi o afecţiune cardiacă?

Mi-a aparut o tumora laterocervicala dreapta pe carotida  la 14 ani dar era foarte mica, era cat o unghie si ulterior in ani, in momentul in care raceam si ma durea in gat, crestea si tumora. Si a tot crescut asa o data cu racelile pana in anul 1 de facultate cand am fost operata prima data la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din  Bucurest, dar dupa ce m-am  trezit am simtit ca tumora este inca acolo, si ulterior dupa mai multe examinari am aflat ca cei de acolo nu au putut sa o scoata si practic doar m-au deschis, au vazut ce e, s-au speriat si m-au inchis la loc, deci nu mi-au rezecat tumora, am fost taiata si atat. Si de atunci am tot alergat peste tot, am cautat sa facem tot felul de investigatii imagistice cu speranta ca vom gasi pe cineva care sa ne poata da macar un diagnostic.

Cum aţi aflat despre noi? 

Am aflat de Polisano efectiv in disperare de cauza, am dat search pe google si am scris “chirurgie vasculara, Romania” si am vazut clinica Polisano, am sunat si am facut o programare la domnul Dr. Costache. am venit initial la un consult, ne-a spus ca a mai operat un caz asemanator cu o tumora in aceiasi zona.

Ce fel de intervenţie aţi suferit şi când?

Rezectie de formatiune tumorala in zona laterocervicala dreapta.

Cum v-aţi simţit după intervenţie?

Ma simt foarte bine!

Ne-a placut foarte mult de domnul dr. Costache pentru ca ne-a inspirat incredere, ne-a explicat si ne-a dat de inteles ca stie ce face!

Ce părere aveţi despre serviciile oferite?

Conditiile sunt foarte bune, suntem foarte multumiti de spitalizare, de serviciile oferite, de personal, incepand cu doamnele care ne-au ajutat cu mancare si curatenie, pana la medici.