Hemoleucograma completă, pentru monitorizarea stării de sănătate

Lab

Hemoleucograma este cel mai utilizat test de laborator recomandat de medicul de familie sau medicul de specialitate in monitorizarea starii de sanatate, explica dr. Ramona Voicu, medic de familie, in cadrul Clinicii Polisano Plaza Bucuresti.

Hemoleucograma masoara urmatorii parametri: numarul de globule rosii din sange – eritrocite (RBC), numarul de globule albe din sange sau leucocite (WBC), cantitatea totala de hemoglobina din sange (HGB), procentul de globule rosii (hematocrit, HCT), media volumului globulelor (MCV), marimea globulelor rosii, media globulara a hemoglobinei (MCH), concentraţia medie a hemoglobinei (MCHC), numarul de trombocite (PLT).

Valorile hemoleucogramei difera în funcţie de sexul si varsta pacientului, dar si de anumite conditii cum ar fi: stare de soc, varsaturi, gradul de hidratare, precum si de anumite tratamente urmate de pacient. Hemoleucograma este un test screening de baza in diagnosticarea diverselor afectiuni hematologice si ne-hematologice.

Valori normale

Eritrocite: barbat - 4,7 – 6,1 milioane celule/microlitru; femeie - 4,2 – 5,4 milioane celule/microlitru

Leucocite: 4.500 – 10.000 celule/microlitru

Hematocrit: barbat - 40,7 – 50,3 %; femeie – 36,1 – 44,3 %

Hemoglobina: bărbat - 13,8 – 17,2 g/dl; femeie – 12,1 – 15,1 g/dl

Media volumului globulelor: 80 – 95

Media globulara a hemoglobinei: 27 - 31 pg/celula

Concentratia medie a hemoglobinei: 32 - 36 g/dl

In funcție de modificarile hemogramei se stabileste diagnosticul pentru numeroase boli: anemii, alergii, boli maligne, infectii acute saiu cronice.

 

Valori anormale

Un numar crescut de celule rosii (RBC) poate indica: presiune mica de oxigen in sange, boli de inima congenitale, deshidratare

Un numar scazut de celule rosii (RBC) indica: pierderi de sange, anemie, hemoragie, distrugerea maduvei osoase

Un numar crescut de leucocite (WBC) poate sa indice: Infectii, inflamatii, leucemie, stres fizic sau emotional

Numarul scazut de celule albe (WBC) indica: distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la infectii, fibroze, tumori), prezenta substantelor cito-toxice, boli ale ficatului sau splinei

Valoarea scazuta a hematocritului (HCT) indica: anemii, hemoragii, distrugerea maduvei osoase

Valoarea crescuta a hematocritului (HCT) indica: deshidratare

Valoarea scazuta a hemoglobinei (HGB): anemii, hemoragii

Valoarea crescuta a hemoglobinei (HGB) indica: deshidratare, boala pulmonara obstructiva

Un numar scazut de trombocite (trombocitopenie) apare in: intoxicatie alcoolica sau medicamentoasa, hipoxie prelungita, afectare medulara

Un numar crescut de trombocite apare in: dupa interventii chirurgicale, neoplasme, dupa traumatisme insotite in special de fracturi