Centrul de neurochirurgie

Secția de neurochirurgie a Spitalului European Polisano funcționează, încă de la deschidere, după un concept terapeutic modern, fiind organizată după modelul din Germania, în două centre: “Centrul de chirurgie a capului și gâtului”, cu o echipă de neurochirurgi, oftalmologi, medici ORL, chirurgi specialiști în chirurgia oro-maxilo-facială, neuroradiologi, neurofiziologi, psihologi și un “Centru de chirurgie spinală”, cu o echipă compusă din neurochirurgi, ortopezi, radiologi.

Brain Team” reprezintă echipa implicată în tratamentul afecțiunilor cerebro-vasculare, unde activează medici specializați în neuroradiologie, neurochirurgi și anesteziști. Suntem printre puținele centre private din țară care oferă pacienților opțiunea de “urgențe la cerere”, asigurând 24 de ore din 24 o linie de gardă în neurochirurgie.

Cauta:

Tehnologia de excepție de care dispunem, incluzând microscopul operator Zeiss Pentero 900 dotat cu filtru de fluorescență, sistemul de ultimă generație de Neuronavigație, aspiratorul tumoral cu ultrasunete, sistemul de monitorizare neurofiziologică intraoperatorie, fluroscopia intraoperatorie, precum și experiența și pregătirea echipei noastre, ne permit abordarea întregului spectru al patologiei neurochirurgicale, atât la adulți, cât și la copii. Fiecare pacient este tratat ca un individ unic, opțiunile de tratament fiind individualizate.

Comunicarea este esențială pentru relația medic-pacient, iar prioritatea noastră este să construim o legătură de încredere cu pacienții și familiile acestora, oferind compasiune, înțelegere și toată dedicația noastră.

La Spitalul European Polisano, suntem norocoși să dispunem de facilități excelente și unele din cele mai avansate echipamente tehnologice din lume, pentru tratamentul bolilor neurologice, în condiții de maximă siguranță pentru pacienții noștri: afecțiuni degenerative și traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, traumatisme cranio-cerebrale, tumori cerebrale și ale măduvei spinării, accidente vasculare cerebrale, infecții și malformații ale sistemului nervos central.

O particularitate a secției noastre este tratamentul chirurgiei de coloană inclusiv a intervențiilor complexe spinale, tumorilor cerebrale, a tumorilor de hipofiză prin abord transsfenoidal și a malformațiilor sistemului nervos central.

Au fost operați de la deschiderea spitalului peste 700 de pacienți cu maladii ale sistemului nervos central și periferic. În cadrul secției de neurochirugie au avut loc două premiere naționale, reprezentate de rezecția unei tumori cerebrale folosind fluorescența indusă de substanță acidul 5-aminolevulinic (preparatul Gliolan) (Dr. Matei Claudiu), precum și de tratamentul minim invaziv al nevralgiei trigeminale folosind compresiunea cu balon (Dr. Nistor Sofia).

Printre cele mai mai mari performanțe se numără:

* intervenții chirurgicale efectuate la peste 30 de copii, unii chiar nou-născuți, imediat postnatal, cu malformații disrafice ale sistemului nervos (meningomielocel, meningoencefalocel), hidrocefalie sau tumori cerebrale sau spinale;

* 30 de pacienți cu tumori cerebrale maligne, la care s-a practicat rezecția tumorală folosind tehnologia prin fluorescența indusă de 5-ALA (Gliolan);

* tratamentul chiurgical al tumorilor de hipofiză prin abord endoscopic transnazal transsfenoidal;

* tratamentul endovascular al malformațiilor vasculare ale sistemului nervos;

* tratamentul minim invaziv al nevralgiei trigeminale utilizând compresiunea cu balon;

* intervenții chirurgicale complexe în sfera vertebro-medulară, incluzând tumori medulare, vertebrale, reconstrucții vertebrale.